Asia Express este o competiție aprigă, care-i pune în dificultate pe concurenți. Aceștia au parte de clipe dificile în timpul probelor la care sunt supuși în drumul spre marele premiu. Nervii lor sunt, de multe ori, întinși la maxim, iar agitația este la ea „acasă”. Cu toate acestea, ei n-au de trecut doar probele cu brio, ci și o altă provocare: să-și găsească un adăpost deasupra capului. Mulți fani ai show-ului se întreabă unde își fac nevoile participanții, mai ales când li se „taie” în timpul probelor. Sigur, unii au bănuit deja!
Asia Express îi pune în dificultate pe concurenți și îi aduce în fața unor situații prin care nu treci în fiecare zi. Au parte de probe dificile, intense și pline de provocări. Una dintre marile probleme este mersul la toaletă. Asta pentru că participanții n-au nici măcar un acoperiș deasupra capului, dar mai ales o toaletă a lor.
Ei sunt nevoiți să-și caute un loc de dormit printre locuitorii orașului unde se află la proba respectivă. Pentru a nu dormi sub cerul liber, aceștia își fac curaj și își caută o cameră unde să pună capul pe pernă.
Acolo pot merge la toaletă liniștiți, dacă gazda le permite. Alte locuri ar fi toaletele publice sau cele ale localurilor, unde concurenții dau buzna fix atunci când au nevoie. O altă opțiune este natura, în afara localităților, atunci când îi „taie” în timpul probelor.
CITEȘTE ȘI: Motivul divorțului Ancăi Țurcașiu de la Asia Express. Ce o punea să facă fostul soț, noaptea, târziu
Nu este nimic ieșit din comun, ținând cont de faptul că este o emisiune filmată la mii de kilometri depărtare de casă, unde aceștia trebuie să facă aproape orice pentru o porție de mâncare și un acoperiș deasupra capului. Trebuie să câștige probele puse la dispoziție de Irina Fodor, dar și încrederea locuitorilor care-i pot primi la ei în casă, să pună capul pe pernă pentru câteva ore.
Asta pentru că, a doua zi, concurenții trebuie să fie „fresh” și s-o ia de la capăt. Drumul spre Marea Finală este unul anevoios, plin de provocări grele, însă doar cei mai ambițioși vor ajunge până acolo.